ASOCIATIA COPYRO - SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVA A DREPTURILOR DE AUTOR

Adunare Generala Ordinara pentru anul 2025

Asociația COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor cu sediul în București, Str. Paleologu, nr. 5A, et. 3, ap. 3, Sector 2, CIF RO2787628 prin Consiliul Director, anunță convocarea Adunării Generale Ordinare a membrilor COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor pentru data de 23 aprilie 2026 orele 11 la sediul COPYRO din București, Str. Paleologu, nr. 5A, et.3, ap.3, Sector 2. În situaţia în care nu se realizează cvorumul necesar, conform Statutului, Adunarea Generală Ordinară se reconvoacă pentru data de 24 aprilie 2026 orele 11 la Sala Millenium din cadrul Centrului de Conferinţe al S.C. Internațional Business Center Modern S.R.L. din Bucureşti, B-dul Carol I, nr. 34-36, Sector 2 (fostul Hotel MODERN), cu aceeași ordine de zi. Membrii COPYRO vor putea participa și vota fizic sau prin corespondenţă sau împuterniciți (rugăm membrii să consulte site-ul www.copyro.ro pentru mai multe informații).

Ordinea de zi:
• Prezentarea și aprobarea ordinei de zi;
• Prezentarea textului și expunerea de motive a hotărârilor ce urmează a fi supuse aprobării Adunării Generale Ordinare;
• Prezentarea situației financiare la 31.12.2025 și stadiul principalelor litigii aflate pe rol;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a raportului de activitate al Administratorului General/ Directorul General pentru anul 2025, prezentarea și aprobarea obiectivelor, strategiei și planului de masuri COPYRO pentru anul 2026;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a raportului de activitate al Consiliului Director pentru anul 2025;
• Aprobarea deciziilor Consiliului Director consemnate în procesele verbale privind activitatea COPYRO luate în anul 2025 și până la zi;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a situațiilor financiare anuale încheiate la 31.12.2025 potrivit reglementărilor financiar contabile în vigoare;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a raportului Comisiei de Cenzori pentru anul 2025;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli estimativ pentru anul 2026;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a raportului de activitate al Comisiei Speciale Permanente privind Accesul la Informații pentru anul 2025;
• Aprobarea comisionului administrativ COPYRO aplicabil până la următoarea Adunare Generală Ordinară;
• Stabilirea şi aprobarea contribuţiei la Fondul Social Cultural Educaţional;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a raportului de activitate al Organului de Supraveghere pentru anul 2025;
• Aprobarea componenței Organului de Supraveghere pentru un mandat de 1 an;
• Stabilirea şi aprobarea cotizaţiei anuale reţinută membrilor;
• Prezentarea declaraţiilor individuale anuale pentru anul 2025, în formatul prevăzut de Decizia ORDA nr. 33/2020;
• Prezentarea și supunerea spre aprobare a situației: Dare de seamă anuală și anexele privind activitatea în anul 2025, în formatul stabilit de ORDA,
• Prezentarea și aprobarea hotărârii privind repartizarea sumelor stabilite de Consiliul Director, pentru care nu s-a putut stabili utilizarea reală;
• Prezentarea conținutului PROCESELOR VERBALE DE CONTROL întocmite de ORDA privind activitatea ORGANISMULUI DE GESTIUNE COLECTIVĂ COPYRO-SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVĂ A DREPTURILOR DE AUTOR- desfășurată în anul 2023 și în anul 2024;
• Informări, discuții, orice alte aspecte necesare gestiunii colective și procedurilor administrative a organelor de conducere. Diverse.

Mapa de sedinţă poate fi consultată în regim de confidențialitate la sediul COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor din Bucureşti, Str. Paleologu, nr. 5A, Et. 3, Ap. 3, Sector 2, într-un interval de 30 de zile înainte de Adunarea Generală, între orele 11:00 – 12:00.


Adunarea Generala a membrilor COPYRO 22/24 aprilie 2026
– Anunt Adunare Generala Ordinara pentru exercitiul financiar 2025 (ziar);
– Proiectele de hotarari ale Adunarii Generale Ordinare (click);


– Buletin de vot/mandat de reprezentare (click)

ASOCIATIA COPYRO – SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVA A DREPTURILOR DE AUTOR